Despre mita online și status-urile de vânzare
- Scris de Monica Vlad
- Trimite prin e-mail
Zilele trecute am văzut o farsă la tv, Xonia, cântăreață de felul ei, făcea reclamă unei creme care purta o denumire oribilă, “Cremuța care topește șuncuța”, nu era o reclamă în fapt, era doar o farsă, dar în spatele farsei am văzut o câtăreață, care credea că ea chiar face reclamă, și deși era oripilată de produsul pe care îl promova, acceptase de dragul unui contract bun. Nasol!
Am mai văzut-o pe Antonia într-o reclamă la rimel, cred că era o reclamă pentru un rimel de la Avon, rimel care face genele naturale să arate ca cele false. În același timp în care am văzut reclama tronând pe panouri uriașe în tot Bucureștiul, am văzut postări pe facebook cu Antonia în calitate de client fidel al unui salon de extensii de gene. Sper tare! Ia cu rimel că merge și așa! O să ai gene 3 D ca de la salon dacă te dai cu Avon fix la Paștele Cailor. Nasol, am zis din nou!
Am văzut și pe facebook vedete care se plimbă din coafor în coafor, de la clinică la clinică, din masaj în împachetări, și care nu realizează ce deserviciu imens de imagine își fac atât lor, cât și celor pe care îi postează așa, de-a valma, într-o învălmășeală de nedescris. Nu poți să promovezi într-o săptămână cinci saloane de coafură. Chiar dacă ți-au cumpărat statusul cu bani sau servicii. N-ai cum!
Unde e puterea de selecție, loialitatea față de un client sau un serviciu...mă întreb și eu? Nu e nimic greșit în a vinde imagine, dar nu poți să faci reclamă la salam când tu ești vegetarian. Nici la Logan când mergi cu Mercedes. De cinci ani. Despre asta e vorba, în linii mari.
Personal, n-aș putea să scriu niciodată ceva frumos despre ceva care nu e pe gustul meu. Nu am notorietatea de care se bucură persoanele publice, dar vreau să acord respect maxim celor câțiva care mă citesc, care îmi pun tot felul de întrebări despre locuri pe care le-am văzut, servicii pe care le-am testat. E un blog de fost ziarist, actual om de PR, e un blog de femeie care încearcă să se conserve bine, să aibă un stil, să-și păstreze decența, să trăiască frumos, care se refugiază în propriul site atunci când i se face dor să se exprime în scris.
Nu agreez felul ăsta de mită online. Nu vreau să promovez ce nu îmi place în schimbul unor servicii sau în schimbul banilor. A fost o perioadă în viața mea de proprietar de mică firmă de PR când acceptam orice client, făcând doar o analiză succintă și fără să mă gândesc foarte mult cum am să funcționez eu cu clientul respectiv în timp. Judeam din considerente de competențe și din considerente financiare. Dacă puteam să îl mulțumesc din punct de vedere al campaniilor de imagine și el putea să plătească prețul corect, totul era perfect. Nu eram fericită cu mine așa. Ușor, ușor am început să fac o triere foarte drastică, să studiez atent fiecare propunere de colaborare, să gândesc pe termen lung și-n pași mari fiecare parteneriat. Nu vreau dragoste intensă de scurtă durată. Vreau iubire platonică pe termen lung. În mintea mea de acum doar așa poate să funcționeze un serviciu performant de PR și comunicare. Eu pot să promovez performant doar servicii, brand-uri, oameni în care cred cu toată tărie, ale căror competențe stârnesc în primul rând aprecierea și admirația mea. Am ținut să scriu asta pe site-ul ăsta. Pentru ca, atunci când veți citi că recomand un loc, un om, un obiect, un serviciu, orice recomand, e pentru că realmente îmi place. Am ajuns la performanța, că e o performanță la care am râvnit ani și ani, de a face ce-mi place, de a mă înconjura de cine îmi place, de a merge unde îmi place. De a fi sinceră cu mine și cu cei din jur.
Nu o să mă vedeți niciodată că mă epilez online într-un filmuleț cu un aparat nou pentru că am luat bani când eu mi-am făcut epilare definitivă, nici că laud nu știu ce rimel, când eu am extensii de gene, și nici că mi-am albit dinții cu soluția X când eu am fațete.
Eu vreau să fiu eu și aici, exact ca și în viața reală. Era important să scriu asta. Vreau ca site-ul ăsta să fie curat și să aibă credibilitate.