Nu vreau să mi-l imaginez pe Codin Maticiuc făcând sex
- Scris de Monica Vlad
- Trimite prin e-mail
N-am citit cartea lui Codin Maticiuc, nu mi-e prieten, ne cunoaștem din vedere ca să zic așa, avem unele anturaje comune, și cred, că în spatele unei imagini pe care s-a straduit să și-o fabrice, de băiat de bani gata rebel, care întinde mâna și culege ce vrea, ușor obsedat sexual, un împătimit al nopților pierdute, un băiat cu palmares, cu caiețel pe noptieră în care scrie nume, este altfel. Cu totul altfel. Cred că, de fapt, își dorește cu ardoare tot ce respinge.
Cred că oamenii care resping normalitatea sunt cei mai îndrăgostiți de normal. M-a invitat la lansare dar nu am reușit să ajung. Am avut impulsul de a-i cumpăra cartea pentru că încurajez pe oricine publică ceva, mi se pare un act de curaj într-o Românie în care Diverta, cândva cel mai mare lanț de librării din țara asta, cu cel mai mare volum de vânzări, care are în spate și cel mai mare en gross de carte, intră în insolvență fix când are să-ți achite niște sute de milioane. Asta s-a întâmplat în cazul meu cu biografia lui Cătălin Botezatu. Și nu e drept și nici cinstit să-și bată cineva joc de munca ta. O carte se muncește, fie ea bună sau proastă. Dar asta e altă poveste deja.
Să scrii o carte e un act de curaj, din varii motive. M-am oprit din a cumpăra această carte după ce am citit câteva pasaje. Nu vreau să mi-l imaginez pe Codin făcând sex. Hai să nu fim ipocriți, o carte se citește cu ochii minții, îți imaginezi locurile, personajele, ai în creierul tău un film atunci când citești. Ăsta este de fapt mirajul de a citi, că pleci de aici într-o altă lume, creată de tine cu ajutorul cuvintelor altuia. De ce mi-aș dori eu să am în creierul meu imagini cu Maticiuc călărind o borțoasă? Nu e chiar cel mai sexi bărbat, e micuț, cu o figură comună...un fel de Irinel Columbeanu tânăr, cel puțin eu așa-l văd, adică, romanele astea cu sex oarecum explicit trebuie scrise de niște bărbați frumoși. Sau măcar șarmanți. Sau fascinanți ca și personalitate. Sau necunoscuți. Ca măcar să ți-i imaginezi frumoși, șarmanți...sau să fii deja fascinat de personalitatea lor. Altfel, totul devine ușor scârbos. Faceți un exercițiu vizual. O să-mi dați dreptate.
P.S. Codin, îți doresc vânzări bune, produsul e comercial, campania din spatele lui e perfectă, a stârnit controverse, s-a scris mult și iată, se mai scrie, deci e bine! Mie îmi place să citesc, dar o să mă limitez la statusurile tale de pe facebook.