Când eram copil sărbătoarea asta avea o însemnătate aparte. Toată familia intra în febra pregătirilor de Paște, curățenie generală în casă, curte și grădină. Mama ne-a pus de mici la treabă, îmi amintesc și acum cum sutele de bibelouri și statuete pe care le colecționa erau date jos cu maximă atenție din vitrine și rafturi, eu le spălam migălos, în fiecare orificiu, apoi soră-mea le ștergea și le alinia pe jos, pe un prosop mare. Urmau sertarele din casă, din care eu aveam voie să arunc tot ce consideram că nu ne trebuie. Apoi ne făceam ordine în haine, dădeam copiilor nevoiași tot ce ne rămăsese mic sau nu ne mai plăcea, ca să facem loc hăinuțelor noi ce urmau să vină.

Am lucrat prea mult în presă și asta m-a învățat să fiu foarte atentă la detalii, știu că facebook-ul este, printre altele, și o revistă mondenă.  Cei care nu prea au vorbele la ei, au pozele la ei, unii le au și pe unele și pe altele și au și Vuitton-ul. Facebook-ul confirmă statutul social, arată cine pe unde se învârte și cu cine, e garderobă la vedere, lansează trend-uri în materie de haine și de lifestyle. Am remarcat sute de poze, sigur, mi-a fost lene să le salvez pe toate, în care persoanele publice apar în imagini alături de Vuitton-ul lor, e peste tot, în pat, pe masă, pe scaunul din dreapta, e vedetă, e personificat, are suflet, aproape că respiră.