Aseara a fost ziua de nastere a lui Joshua (Giosue) Castellano. O petrecere fabuloasa, intr-o sala decorata impecabil, mese rotunde, lumina difuza, sfesnice imense pe mese, lumanari albe, mancare napoletana, dar si fusion, multa sampanie, multe tavi de shot-uri, muzica buna, si de-a lui, si de-a noastra. Totul a fost organizat cu perfectiunea pentru detaliu care il caracterizeaza.

Zilele trecute am văzut o farsă la tv, Xonia, cântăreață de felul ei, făcea reclamă unei creme care purta o denumire oribilă, “Cremuța care topește șuncuța”, nu era o reclamă în fapt, era doar o farsă, dar în spatele farsei am văzut o câtăreață, care credea că ea chiar face reclamă, și deși era oripilată de produsul pe care îl promova, acceptase de dragul unui contract bun. Nasol!

N-am scris despre #colectiv. Mi-e greu sa scriu despre #colectiv. E o poveste atat de trista, atat de greu de inteles, atat de nedreapta...greu de descris in cuvinte chiar daca ai abilitatea de a te exprima in scris. E povestea lor, a mea, a ta, a noastra. A tuturor celor care iubim sa ne distram, iubim viata, avem pasiuni, avem prieteni, avem bucuria de a trai. E genul de poveste care lasa urme adanci in sufletul oricarui om cu suflet. Nu-ti trebuie minte, nici sa judeci prea mult, iti trebuie suflet. Atat!

Povestea #colectiv, indelung mediatizata, care a marcat atatea destine, merge mai departe. Povestea #colectiv nu s-a terminat nici cand mortii au fost ingropati si nici cand parte din victime au fost externate. Nu s-a terminat si nu avem voie sa o lasam sa se termine.

Anul asta nu l-am inceput cu bilanturi, nici cu mari planuri, am zis sa curga cum vrea el. Ne-am propus in schimb sa ne distram, sa radem mult, oricum, oricand, oriunde. Sa nu mai cautam nod in papura cand iesim undeva, sa nu mai strambam din nas ca e mancarea acra si ospatarul stirb, sa le luam totul in ras si caterinca sa fie motto-ul nostru in viata. Zis si facut!