Marea se iubește și-n extrasezon

Eu iubesc marea și primăvara, și vara, și toamna și iarna. O iubesc oricând, mi-e dor de ea, de mirosul ei, de liniștea sau agitația ei. Ador să mă trezesc și s-o zăresc de după perdea chiar și-n diminețile în care plaja e goală. Îmi place să mă plimb pe plaja pustie, să-mi beau cafeaua cu ochii la ea, ascultând zgomotul valurilor, să merg în port unde doar câteva dintre restaurantele de peste vară au mai rămas deschise, dar unde știu două localuri mici unde peștele e la fel de bun și toamna, și iarna...

E liniște toamna la mare, e o liniște atât de plăcută. Și chiar dacă noaptea e frig, îmi place să las geamul un pic deschis să aud valurile cum se izbesc de țărm înainte să adorm. Tot timpul am susținut ideea că fericirea stă în lucrurile simple. Nu ne trebuie alte mări, alte țări pentru a ne bucura de viață și de minuățiile ei. Fericirea ne-o putem construi alegând să avem oameni cu care ne simțim bine lângă noi, locuri pe care să le tranformăm cu mintea în tărâmuri de basm, ne putem bucura de senzații, de mirosuri, de zgomote, de ce avem la îndemână, de iubire, de mai nimic. Cred că oamenii cu adevărat fericiți au învățat să se bucure de nimicuri.

Pot să fiu fericită că scriu rândurile astea și că știu că mai sunt câțiva nebuni ca mine care acum simt mirosul mării în nări, pe care-i cuprinde un dor nebun de mare, și care mai că s-ar pune pe drum pentru câteva ore de întâlnire cu ea. Pentru cei care iubesc marea, pentru năzuințele lor, pentru că a înțeles că adevărații iubitori de mare o iubesc în toate anotimpurile, prietena mea Anca Nedea Pavel, GM la Iaki, a conceput, la insistențele mele și ale altora ca mine, niște pachete speciale pentru așa zisul extrasezon pe care eu una, nu-l înțeleg.

La mare nu există extrasezon. E ca și cum în dragoste ai intra în extrasezon. Poți dărui persoanei iubite un weekend în doi, vă puteți plimba pe malul mării, vă puteți relaxa la SPA, există pachete cu prețuri bune special concepute pentru părinții tăi, sau poți să-ți duci copiii să caute comori de Halloween prin “hotelul bântuit”, mai există un pachet foarte drăguț, pentru graviduțe, ca să se relaxeze înainte de marele moment, când știm cu toate câtă nevoie de relaxare avem... La Iaki sunt și seri de teatru...

 

Și e liniște, și e bine, și SPA-ul e minunat, și marea vă cântă la geam, și prăjiturile deja celebre, făcute în casă, se găsesc și toamna, și iarna... Mă și imaginez dimineața cu mâinile înghețate dar fericită că beau cafeaua pe malul mării și seara la Piano Bar la un ceai, o poveste, și-un joc de cărți alături de oameni dragi. O să fug în weekend la mare. Ceea ce vă doresc și vouă.

 

 

 

înapoi la partea de sus

Acest articol este proprietatea www.monicavlad.ro si este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare integrala sau partiala a continutului se poate face doar cu citarea sursei.
  1. Noutati
Lashez Angels... by Rita Mureșan & 3rei Sud Est
Am cele mai cool prietene mici!
Feeric Fashion Days Sibiu... la braț cu Tania Budi
Iubirea nu durează trei ani
Foarte multa lume vrea sa para ceea ce nu este!
ADORE – manufactura de prăjituri pe care o ador!

Cautare

© 2014 Monica Vlad. Toate drepturile rezervate.