Dr Iancu Morad: ”Practic medicina estetică din pasiune pentru artă și din dorința de a ajuta oamenii să arate bine!”
- Scris de Monica Vlad
- Trimite prin e-mail
Au trecut trei ani de când lucrăm împreună, trei ani în care nu am câștigat doar un client de PR, care sunt convinsă că va avea un parcurs ascendent, ci am câștigat și un prieten bun, pe care mă bazez în orice situație. Doctor Iancu Morad este medicul care încearcă să aducă medicina estetică într-o altă zonă.Într-o țară invadată de buze supradimensionate și sâni mai mari decât capul, el practică această meserie, artă i-aș spune eu, cu decență și bun simț, încercând să-și educe, să ne învețe că menirea ei e să corecteze, să îmbunătățescă aspectul natural al unei fizionomiei, nu să o modifice considerabil, să stopeze trecerea vremii, să ne dea încredere în noi fără să ne transforme fundamental. Nu e o artă să faci dintr-o femeie normală o păpușă Barbie, care ai senzația că scârțâie la fiecare mișcare. Nu e normal nici ca sânii unei femei să stea sub bărbie ca o măsuță de cafea adusă la pat. Și nu e normal ca buzele să fluture în vânt și atunci când le deschizi să atingă nasul.
Și asocierile de imagine pe care clinica lui le-a făcut au fost gândite astfel încât să promoveze intervențiile făcute cu decență. Tania Budi, Cătălin Botezatu, Dana Săvuică sunt persoane publice care se dau pe mâna doctorului Morad, care, deși au trecut de 40 de ani, se mențin în formă fără să își fi schimbat aspectul fizic. Câți dintre noi nu-și doresc să arate după 45 de ani ca ei? La cei 38 de ani ai mei și eu am mici ajustări, despre care nu mă feresc să vorbesc, dar n-am făcut altceva decât să păcălesc un pic timpul, să mă respect pe mine. Despre viziunea lui asupra medicinii estetice, despre trend-uri, descoperiri și multe altele veți citi în interviul de mai jos.
Acum câți ani ai pus bazele acestei afaceri?
Brandul “Luxury Aesthetics” a fost fondat in 2007, și ne-am bucurat să observăm ca standardul ridicat al serviciilor este apreciat, reflectând-se intr- o creștere a cifrei de afaceri de 20-30% pe an. Cu precădere in Constanța am avut solicitări pentru intervențiile mini-invazive și am deschis și acolo o clinică, începând cu anul 2009.
De asemenea, în 2012 am fondat brandul “Cosmetic Laser Center”, concept ce se axează pe oferirea tratamentelor faciale, epilare definitivă și remodelare corporală, cu aparatură medicală de ultimă generație, la preturi accesibile publicului larg.
Momentan, suntem în termeni de negociere cu un partener din străinătate pentru a deschide o clinică în afara țării, sub același brand.
Ce te-a făcut să alegi chirurgia estetică?
Încă de la vârsta de 16 ani, am fost fascinat de domeniul medicinei, de când am început munca voluntară in cadrul Crucii Roșii din Israel. Ceea ce m-a determinat să optez pentru chirurgia plastică și estetică a fost pasiunea pentru artă, în combinație cu dorința de a ajuta persoanele care doresc să își îmbunătățească aspectul fizic.
Care e omul de la care ai învățat cel mai mult în această meserie?
Pe durata formarii profesionale, am fost îndrumat de mulți medici și profesori români de top, dar și de profesori din SUA și Israel, care sunt lideri internaționali în chirurgie plastică. Pentru a fi mereu la curent cu cele mai noi tehnici și substanțe, particip la cursuri și workshop-uri internaționale de perfecționare, de cel puțin 5-6 ori pe an.
Care sunt tratamentele, intervențiile cele mai cerute de românce?
Tratamentul cearcănelor cu grăsime proprie (lipofilling), terapia “Dracula”, corectarea ridurilor, modelarea buzelor, arcuirea sprâncenelor, mărirea sânilor fără operație.
La clinica ta trec pragul doar romani sau vin si străini special pentru a face tratamente aici?
Conceptul de turism medical a fost adoptat cu succes si de piața românească, inclusiv clinica noastră promovează acest serviciu. Am avut solicitări din majoritatea țărilor europene, dar și din Israel. Majoritatea solicitărilor sunt de natură chirurgicală: augmentare mamara, liposucție sau abdomenoplastie. Alte tratamente solicitate de aceștia: lifting non-chirurgical, modelarea obrajilor, tratamentul ridurilor.
Pacienții din străinătate de obicei nu vin singuri, ci însoțiți de un partener. Le oferim un pachet de servicii ce include bilet de avion, cazare la hoteluri partenere de 4-5 stele, dar si servicii precum șofer dedicat pentru a-i îndruma in vizitarea monumentelor sau punctelor turistice. Un astfel de pachet ajuta pacientul sa îmbine cu succes intervențiile estetice cu o vacanță de scurtă durată.
Sunt mai ieftine intervențiile in Romania decât in străinătate?
Într-adevăr, sunt. Tocmai de aceea, conceptul de turism medical este un succes pentru clinica Luxury Aesthetics. De exemplu, comparativ cu Europa de Vest, costul tratamentelor de chirurgie plastică și medicină estetică poate fi și cu până la 35% mai puțin.
Cum te descurci ca medic cu clienții dificili, care sunt veșnici nemulțumiți de aspectul lor?
A lucra în permanență cu oamenii este o artă în sine. Trebuie explicat pacienților că nu există perfecțiune și că toată lumea îmbătrânește. Relația cu pacienții mei este mereu una deschisă, cordială. Dacă sesizez o nemulțumire din partea pacientului, încerc să înțeleg în primul rând dacă există și alte cauze decât cele strict estetice. După care, îmi ofer opinia profesională și sugerez tratamentul medical corespunzător.
Nu o dată am trimis pacienții, în special pe cei care optează pentru tratamente chirurgicale, să efectueze un consult psihologic înaintea intervenției. Dealtfel, în străinătate, consultul psihologic înaintea unei intervenții chirurgicale estetice este o procedură comună.
Este un fel de trend al busturilor supradimensionate, buzelor supradimensionate care se îndepărtează mult de un aspect natural. Ce le sfătuiești pe femeile care cer măsuri exagerate?
Orice îmbunătățire estetică trebuie sa fie in armonie cu restul corpului. Conceptul din spatele brandului Luxury Aesthetics, dar și viziunea mea ca medic este de a promova în permanență intervenții si tratamente ce conferă rezultate naturale. Chiar dacă în Romania sunt promovate persoane publice cu rezultate exagerate, 98% dintre pacienți își doresc un rezultat natural si armonios. Bineînțeles, au existat cazuri când am fost nevoit să refuz efectuarea anumitor tratamente, considerând solicitările nerealiste.
Ce tratamente speciale non invazive, care ne fac frumoase fără durere, oferta clinica ta?
Lipofiling - injectarea de grăsime proprie terapia “Dracula” care este un tratament de anti-aging. Lifting facial non-chirurgical lichid. Ridicarea sprâncenelor. Modelarea obrajilor. Modelarea nasului fără operație. Augmentarea sânilor cu Macrolane sau grăsime proprie.
Vreau să ne povestești cum putem să ne păstram tenul frumos si tânăr cât mai mult ani...
Hidratare continuă si îngrijire zilnică cu produse corespunzătoare, in special aplicarea cremelor cu factor de protecție în sezonul cald. Recomand efectuarea unui tratament cosmetic lunar precum WishPro, DermaPen, dar și vizita la medicul estetician o dată la 4-5 luni pentru tratamente de specialitate antirid cu acid hialuronic sau toxină botulinică. Un alt tratament recomandat de rejuvenare facială este terapia “Dracula” sau mezoterapia, care asigură, după caz, hrănirea tenului cu substanțe active corespunzătoare.
Sunt femei care își pierd fermitatea feței din cauza faptului că nu au pomeți proeminenți, cum le poți ajuta?
Într-adevăr lipsa de volum la nivelul facial, mai ales la nivelul pomeților, poate crea un aspect de față „căzută”și obosită. Modelarea pomeților prin tratamentul cu grăsime proprie (lipofilling), asigură un efect de întinerire și aspect de față odihnită. Tratamentul conferă un rezultat spectaculos, care se menține ani de zile.
O altă problemă des întâlnită este ridicarea sprâncenelor. Care e procedura prin care se realizează acest lucru?
Promovez deja de câțiva ani acest tratament, întrucât pacienții pot scapă de efectul de „ochi triști”. Intervenția poate fi efectuată non-invaziv, cu ajutorul toxinei botulinice sau acidului hialuronic, sau poate fi efectuată mini-invaziv, cu ajutorul firelor medicale de suspensie resorbabile.
Bărbații români trec pragul clinicilor de chirurgie estetică din ce in ce mai des. Ce tratamente cer, de regulă?
Numărul pacienților de gen masculin a crescut aproximativ cu 30% în ultimii doi ani în cadrul clinicii Luxury Aesthetics. Cele mai solicitate tratamente sunt: tratamentul ridurilor de la nivelul frunții, al ochilor sau între sprâncene; tratamentul transpirației excesive (hiperhidroza); tratamentul ridurilor nazo-labiale, tratamentul cearcănelor, dar și modelarea nasului fără operație.
Vreau să dai câteva sfaturi persoanelor care s-au neglijat. Ce tratamente ușoare recomanzi, spre exemplu, înaintea unui eveniment important?
Tratamentele pe bază de acid hialuronic - modelarea buzelor, a pomeților.
Tratamentele de corectare a ridurilor - botox și cristale de calciu.
Tratamentul non-invaziv WishPro, ce conferă un efect profund de curățare si hidratare este recomandat chiar inainte de evenimente.
În București sunt multe clinici de chirurgie estetică, mulți medici buni, cum faci față concurenței?
Avem un traseu al pacientului bine stabilit; depunem efort pentru a dobândi noi pacienți, acordam o atenție deosebită pe durata tratamentului, dar urmărim și evoluția post-tratament, încercând să menținem o legătură pe termen lung.
Nu trebuie să uităm că în domeniul medical, nu suntem la o olimpiadă sau la un concurs, ci este primordial ca, înainte de orice, să menținem pe primul loc siguranța pacientului. De asemenea, unii medici esteticieni preferă să scadă prețurile, folosind substanțe si materiale care nu sunt de ultimă generație, pe când toți pacienții Luxury Aesthetics beneficiază de cele mai bune substanțe internaționale.
Cum câștigi încrederea, dar mai ales cum reușești sa fidelizezi clienții?
Este foarte important să oferim pacienților noștri tratamente de cea mai înaltă calitate, alături de cele mai bune substanțe dar și servicii conexe de calitate superioară. Întotdeauna venim cu tratamente noi care ne ajută să satisfacem nevoile și cerințele pacienților noștri, astfel reușim să avem o rată de încredere destul de ridicată. Am lansat de curând un program de fidelitate, după un anumit număr de tratamente efectuate in cadrul clinicii, pacientul beneficiază de un tratament cadou.
Care sunt persoanele publice care trec pragul cabinetului tău?
Este mai puțin important cine este pacientul, pentru că in cadrul clinicilor Luxury Aesthetics, toți sunt egali și sunt tratați cu același profesionalism. Pot să spun că avem toate categoriile de vârstă, de la 20 la 78 de ani, provenind din mai toate păturile sociale.