Eu, Gabriel Hennessey și primele mele poze artistice

Site-ul meu vechi era roz, eu eram blondă, era neactualizat, era strict despre domeniul meu de activitate și despre ce am făcut eu în cei opt ani de când am decis să mă las de presă și să devin propriul meu stăpân. Mi-era dor să mai scriu din când în când, mi-era dor să fac o rubrică despre femeile care-mi plac, femeile complete, așa că am decis să investesc într-un site nou. Primul pas... poze noi, cu mine tunsă, cu mine în alb negru, pentru că nu-mi plac culorile, cu mine cea de acum. Nu-mi place să fac poze, nu mi-a plăcut niciodată. Nu-mi place nici că sunt o persoană oarecum publică, m-a aruncat în lumea asta faptul că am scris biografia lui Cătălin Botezatu, și m-a ținut acolo faptul că am avut niște colaborări punctuale cu câteva emisiuni tv. Dar nu-mi place, nu e genul meu de viață, nu mă simt confortabil atunci când merg la Mega Image și sunt oameni care m-au văzut la tv și se uită în coșul meu să vadă ce mănânc. Mă amuză, dar nu-mi place. Nu-mi place nici că atunci când am intrat în Humana, un magazin second hand care afară face furori, pentru că banii cu care cumperi ajung la copiii cu probleme reale din toată lumea, o femeie s-a uitat la mine și a zis cu voce tare „ia uite fata aia de la televizor a intrat în second hand”. M-a bufnit râsul și pe mine și pe ceilalți din magazin. Nu mi-aș înfrâna în viața mea plăcerile simple și reale care fac deliciul vieții de zi cu zi. Revenind la primele mele poze profesionale, l-am sunat pe Gabriel Hennessey. În perioada cât am lucrat la revista Story, am făcut coperte și ședințe foto cu mai toți fotografii reputați ai acestei țări. De Gabi m-am apropiat cel mai tare. E genul meu de om, nu foarte prietenos, selectiv, e uneori mofturos,  e preocupat de felul în care arată, un pic ciudat, un pic misterios, cu el am simțit că pot să comunic dincolo de cuvinte și eram sigură că el poate să-mi facă foarte repede câteva poze exact așa cum vreau eu, fără să mă chinuie ore în șir, fără să mă retușeze ca să mă scoată perfectă. N-am vrut să mă machieze cineva și nici să-mi stea părul perfect, am vrut poze cu mine cea de toată ziua și atât. Într-o dimineață la ora 10 eram în Palatul Universul, ba chiar la etajul la care cândva avusesem redacția, cu haine, accesorii și trusă de make up după mine, și cu soțul meu, care m-a împins de la spate să fac acest site, care e cel mai acerb critic al meu, din cauza căruia n-o să pot să mă îngraș niciodată pentru că mă cântărește din priviri. Știam exact cu ce vreau să mă îmbrac, aveam gene lungi și ruj roșu (ce-i mai trebuie unei femei dacă are aceste două elemente care mie mi se par simboluri ale feminității absolute?) și ne-am apucat de treabă. Spuneam că nu-mi place să fac poze… Dar Gabi mi-a pus muzică, ne-am jucat, ne-am prostit, mi-a zis “Zambeste, ca tie asa iti sta bine” pentru că el e columbian și nu-i plac diacriticele românești. Am râs amândoi și ne-am făcut complimente reciproc, că deși am trecut amândoi de 35 de ani uite că ne ținem bine... Ne-am amintit de una, de alta, am mai zâmbit o dată, el mi-a zis că am gusturi și că mă îmbrac simplu și mișto iar eu am  primit cu bucurie complimente de la el, pentru că e un bărbat foarte frumos. Concluzia este că, oricât te-ai strădui să comunici bine cu toți oamenii pe care viața ți-i scoate în cale, cu unii dintre ei nu merge, oricât te-ai strădui. Și cu cât te străduiești mai tare, cu atât iese mai prost. Sunt în schimb oameni cu care funcționezi perfect, poți vorbi orice, te simți din prima în largul tău, ești tu. Ei bine, doar oamenii ăștia e bine să rămână în viața ta.

PS Aici puteți vedea cam cât de talentat e prietenul meu.

http://www.gabrielhennessey.ro/

Iar în continuare, pozele mele, realizate de Gabi: