Nina Brătfălean, BMW România: "Povestea mea cu mașinile este specială și construită foarte solid; vorbesc despre ele ca despre oameni"

Tot timpul citește și studiază. A fost acceptată imediat să facă un EMBA la London Business School and Columbia University pentru că CV-ul ei e de nerefuzat. Când mi-a venit ideea asta de a scrie despre femei mișto, femei complete și complexe, care n-au poșete la CV cum îmi place mie să spun, ci în dulap, a fost printre primele la care m-am gândit.

Îmi place la nebunie Nina, e atât de fragilă, frumoasă, caldă, bună parcă în contrast cu job-ul pe care-l face, job în domeniul auto, un domeniu aparent rezervat bărbaților, unde e șef și mâna de fier, unde își demonstrează zilnic capacitatea de a coordona, de a implementa strategiile proprii. E atât de boemă, de visătoare, de feminină că uneori mă întreb cum de se poate supune rigorilor unei companii germane, cu ore fixe, videoconferințe, strategii ferme și linii bine desenate. Pe Nina o văd rar, niciodată nu apuc să vorbesc cu ea câte mi-aș dori, e chimie între noi și povestea asta cu chimia nu e doar o poveste.

Sunt oameni cu care poți vorbi orice, oricât, oricând fără rețineri, fără ca vorbele să ți se termine, și oameni cu care e greu să relaționezi chiar dacă trebuie. După ce i-am citit însemnările din Thailanda unde a fost să facă un program de detox, mi-am dorit și mai tare să scrie aici. Cine știe, poate într-o zi, poveștile femeilor mele mișto se vor strange într-o carte. Cine știe, poate într-o zi, poveștile femeilor mele mișto vor însemna ceva pentru generația de fete ce vine, le va determina să studieze, să-și dorească independența financiară, să-și dorească să fie în competiție cu bărbații din viața lor nu într-o relație de subordonare. Pentru că, fetelor, senzația de libertate nu se compară cu nimic!

Monique, draga mea,

Iată scrisoarea mea pentru tine; iată o secțiune din povestea mea, scurtată înadins, ca să intre “In my shoes”.

Zilele mele sunt de două feluri, definite prin apartenență: unele îi aparțin lui, biroului, cel de 7 ani; altele imi aparțin în totalitate mie, Ninei cea de 37 de ani. Îmi plac ambele și sunt ambele.

Zilele LUI, ale biroului, îmi sunt guvernate de reguli si de ceas. Regulile mele și regulile “lor” în măsură egală, acum, după 7 ani. Zilele care aparțin biroului sunt precis marcate in calendar, au intervale orare, au agendă precisă, au loc pre-stabilit și se încheie cu “to do” list.

Îmi încep zilele “lui” cu altfel de energie decât cea cu care îmi încep zilele “mele”: devreme de tot, când răsare soarele, cu alergat (dar nu când plouă) și cu piscină. Cafea cu lapte facută de mine, suc de portocale proaspăt stors de el. Duș, parfumat, potrivit rochia cu pantofii sau cămașa cu butonii; machiat rapid, prins părul, luat laptopul sub braț, plicul în cealaltă mână… ieșit pe ușă.

În garaj, mașina. Nu există dimineață să nu mă bucur de ea, când o văd. În acești șapte ani de cand am relația specială cu “biroul”, au fost multe mașini. Fiecare mi-a lăsat o amprentă; știu să le enumăr în ordine, de la prima și până la cea pe care o conduc acum; cu fiecare am avut o relație profund personală, pentru ca fiecare are o personalitate proprie. Ma așez mai greu la volanul lui BMW X6, de exemplu, când port rochie, pentru că mașina este înaltă și trebuie să îmi ridic rochia destul de mult peste genunchi. Mă amuz; starea se intampla și la coborârea din mașina, când “sar” ușor jos. În BMW Seria 5, pe de altă parte, mă așez comod, fin, fără nici cel mai mic efort: nici nu este nevoie să scot cheia din clutch-ul de sub braț: mă simte, mă primește și imi pregătește setările proprii: volanul, scaunul, oglinzile. Este un domn galant, de care m-am îndrăgostit, desigur. Cu 325i xDrive am avut o relație specială, pentru ca eram tineri și neliniștiti amândoi; la vremea aceea, acum 7 ani, alergam împreună peste tot, răsuflam agitat pășind grăbită, ajungeam acasă seara târziu, împreună… Povestea mea cu mașinile, dragă Monique, este specială și construită foarte solid în timp; vorbesc despre ele ca despre oameni – vezi, doar.

Locuiesc aproape de birou; ajung devreme, deci, dacă nu cumva îmi voi fi stabilit vreo intalnire în oras, la micul dejun. Profit de ora în care biroul nu este încă plin (este open-space, plin de energie tânără și bună) și mă ocup de urgent sau de planning-ul zilei. Uneori, ora devreme a dimineții este cea în care am call-urile cu Salzburg (unde este sediul regional BMW Central South-Eastern Europe) pe temele strategice sau urgente.

Îmi place, apoi, să încep lucrul propriu zis. Nici o zi nu seamănă cu cealaltă. Ador întâlnirile cu echipa mea, îmi plac “management meeting”-urile săptămânale, aștept cu interes “volume meeting”-urile… tot ce înseamnă corporația BMW mi se potrivește. Nu simt că fac nici cel mai mic efort, zi de zi, pentru că lucrez cu două surse de energie pe care le ador: oamenii și mașinile.

Îmi ofer pauze de prânz, dar nu mereu. De cele mai multe ori am business lunch-uri, care îmi fac mare plăcere și care înseamnă timp folosit în mod util. Uneori, chiar am bucuria unui prânz cu cel iubit.

Călătoresc mult in zilele dedicate biroului. Am rutina avioanelor de mulți ani; am locurile preferate în diverse aeroporturi, în diversele orașe în care călătoresc…. Ca și tine, dragă Monique, dau semnificație aparte locurilor, lucrurilor, stărilor. Le desenez într-un context anume și caut să le regăsesc ori de câte ori pot accesa contextul respectiv. Shoesii de călătorie nu sunt din cei mai confortabili, spre mirarea continuă a mamei mele. Fac naveta București – Londra- New York (începută recent) și, deseori, de la avion merg direct în sala de curs (la London Business School sau la Columbia University).  Ador vara și sandalele; ce orașe mai potrivite cu high heels fine decât Londra sau New York? Da, ar mai fi Paris. Îl includ și pe el in călătoriile mele, ori de câte ori pot.

În geamantan am rochii de fel și fel, majoritatea cu țesaturi fluide, pantofi și sandale cât pot de multe și cărți. Sunt întrebată deseori de către operatorii de check-in (mai ales cei din NY): “How about electronic books?”… când văd greutatea bagajelor mele și când află ca ele conțin cărți. Sunt conservatoare, recunosc. “Creativ-conservatoare”, cum mă numește el.

Well, dragă Monique, zilele “mele” sunt darul pe care l-am căpătat târziu, ajunsă la adevarata maturitate de femeie; cam de vreo cinci ani încoace abia. Sunt bucuria mea de a trăi și sunt momentele în care introvertul din mine se bucură de soare. Sunt momentele în care pot arăta cum iubesc. Pentru viață, pentru familie, pentru prieteni și pentru partener: trăiesc o recunoștință profundă de multă vreme pentru tot ce am primit. Dă-mi voie să îți povestesc despre zilele “mele” la un ceai de vanilie, zilele astea. Te aștept. Voi purta sandalele aurii.